Componentele unui acoperiș modern: straturi, accesorii, ventilație și protecție pe termen lung
Acoperișul funcționează ca un sistem, nu ca o simplă „piele” deasupra casei. Fiecare componentă are un rol precis, iar performanța reală apare doar când straturile colaborează corect. De jos în sus, structura începe cu șarpanta, continuă cu astereala, folia anticondens, sistemul de șipci și contrășipci, învelitoarea aleasă, accesoriile de etanșare și se închide cu sistemul pluvial.
Șarpanta preia greutatea proprie, încărcările de zăpadă și acțiunea vântului. Lemnul trebuie protejat împotriva umidității și dăunătorilor, iar îmbinările executate la cote. Astereala rigidizează ansamblul și oferă suport continuu acolo unde sistemul o cere. Înaintea învelitorii, folia anticondens evacuează vaporii din stratul de termoizolație și oprește apa ce ar putea ajunge accidental sub panouri sau țigle.
Contrășipcile formează canalele de aerisire, iar șipcile creează suportul mecanic. Ventilația de sub învelitoare este crucială pentru a reduce temperatura în sezonul cald, a evacua umezeala și a proteja lemnul. În zona coamei și a streșinii se montează elemente dedicate de admisie și evacuare a aerului, completate de benzi profilate care etanșează fără să blocheze circulația.
Învelitoarea vizibilă poate fi metalică, ceramică, din beton, fălțuită sau bituminoasă. Performanța la ploaie și vânt depinde de panta respectată și de prinderile corecte. Doliile colectează și dirijează apele între pante, coamele închid vârful, iar bordurile de fronton protejează marginile expuse. La străpungeri, manșoanele, racordurile și benzile autoadezive asigură continuitatea etanșării. Fără accesorii compatibile, riscul de infiltrații crește chiar dacă învelitoarea de câmp este impecabil montată.
Sistemul pluvial preia apa și o duce controlat la sol. Jgheaburile trebuie să aibă pante corecte, colțurile bine etanșate și număr suficient de guri de scurgere. Burlanele se fixează cu coliere la distanțe regulate, iar coturile dirijează apa departe de fundație. În zonele cu vegetație, protecțiile tip sită mențin jgheaburile curate, iar la clădirile înalte este utilă o protecție suplimentară la îmbinări.
În mansardele locuite, stratul de termoizolație și bariera de vapori sunt la fel de importante ca învelitoarea. O barieră de vapori întreruptă lasă aburul cald să ajungă în stratul rece, unde condensează. Apar pete, mirosuri și scade performanța termică. Etanșarea la interior cu benzi și membrane dedicate, plus un traseu clar al ventilației în șarpantă, fac diferența între o mansardă sănătoasă și una problematică.
Siguranța completă include parazăpezi, trepte de acoperiș, podine de acces și, acolo unde se lucrează periodic, puncte sau linii de viață. Aceste elemente protejează atât utilizatorii, cât și învelitoarea în timpul intervențiilor de service. Un acoperiș modern este un ansamblu coerent de piese compatibile, montate după manual, verificat la recepție și întreținut periodic.
